Istorie

Împreună cu fratele ei Udriște, au primit o educație deosebită, cunoscând limbile latină, slavonă și greacă. Elina a sprijinit tipărirea unor cărți importante de la acea vreme, editate și traduse de Udriște Năsturel, cum ar fi „Imitația lui Hristos” și „Penticostar Slavon”.
Prin eforturile sale, Elina a contribuit la construirea Casei de Piatră și a bisericii din Herăști. Alături de soțul ei, Matei Basarab, considerat cel mai mare ctitor bisericesc al neamului românesc, figurează și astăzi în frescele unor mânăstiri atât din țară (mânăstirea Arnota, Strehaia sau Mamu), cât și din străinătate (mânăstirea Xenofont de pe muntele Athos).

Elina s-a născut în 1598 și la vârsta de doar 14 ani s-a căsătorit cu cel ce avea sa devină domnitor al Țării Românești, Matei Basarab.
Nicolae Iorga a numit-o patroana literaturii românești, menționând și faptul că Elina era o „femeie îndrăzneață, ea purta de grijă țării, în 1633”, în perioada în care soțul ei cerea sprijin de la Constantinopol.
Elina s-a stins din viață în anul 1652 și a fost înmormântată în biserica domnească din Târgoviște. Pe piatra ei de mormânt, care încă poate fi găsită în biserica menționată, soțul ei Matei Basarab a făcut să i se scrie „au trăit împreună de două ori câte 20 de ani”.

Marele cărturar al secolului al XVII-lea, Udriște Năsturel, traducator, poet, sfătuitor al domnitorului Matei Basarab și logofăt în timpul domniei acestuia, dar și mai apoi în timpul domnitorului Constantin Șerban, a lăsat o amprentă însemnată prin roadele muncii sale, fiind elogiat de importanți oameni de cultură ai României, din secolele trecute, dar și contemporani.
Năsturel a tradus și tipărit cărți din latină în slavonă, precum „Imitația lui Hristos”, și din slavonă în română cartea „Viața sfinților Varlaam și Ioasaf”, contribuind astfel la introducerea limbii române în biserică. Scrierile lui au ajuns peste granițele Țării Românești de la acea vreme. El a scris și versuri, primele din istoria literaturii din România, care au fost tipărite.

Udriște Năsturel s-a născut, potrivit datelor existente, în anul 1596. La fel ca și sora lui Elina, a primit o educație aleasă, chiar el menționând faptul că a învățat limba latină cu un profesor particular. Pe lângă aceasta, el cunoștea și slavona și greaca. Avea o bibliotecă impresionantă, apreciată de mitropolitul Moldovei, Sfântul Ierarh Varlaam (sau Varlaam Moțoc), pe care a înțesat-o cu cărți adunate în timpul călătoriilor sale diplomatice în Viena, Transilvania și Belgrad.
El este considerat de Dan Horia Mazilu „adevăratul ideolog al epocii lui Matei Basarab, primul semănător conștient de cultură din Țările Române” în cartea ce îi poartă numele (Dan Horia Mazilu, Udriște Năsturel, Editura Minerva, București, 1974, p.42).

În viața sa personală, Năsturel s-a căsătorit de două ori. Prima sa soție, Maria, s-a stins din viață la doar două săptămâni după nașterea fiului lor Matei, care a fost înfiat de mătușa sa Elina. A doua sa soție, Despina, i-a dat naștere altui fiu, Radu Toma, și unei fiice, Marica. Copiii acestuia au beneficiat, de asemenea, de o educație aleasă, Matei fiind cunoscut pentru poeziile sale, iar Radu Toma pentru înființarea unei școli în Câmpulung.
Anul în care s-a stins din viață Udriște Năsturel nu este atestat cu precizie, dar ultima atestare documentară a acestuia datează din luna mai 1659. Retrăgându-se la acel moment și din viața publică, s-a stins probabil după scurtă vreme

Fiul lui Radu Năsturel, Constantin Năsturel Herescu (1798- 1874), a devenit ultimul descendent al familiei Năsturel care a intrat în posesia moșiei de la Herăști.

Constantin Năsturel Herescu a fost un general român și filantrop cunoscut pentru donația făcută Societății Academice Române în 1873, care a permis constituirea Fondului „Năsturel-Herescu”. Din acest fond, Academia Română a creat premiile Năsturel-Herescu. În semn de apreciere, Constantin Năsturel-Herescu a fost ales membru donator al Societății Academice Române.

Pe data de 17 iunie 1881, baronul Mihály IV Nicolić de Rudna a vândut proprietatea lui Anastase Stolojan.
Acesta și-a mărit considerabil averea, deținând în anul 1900, 3.174 de hectare de teren. În Herăști „are un castel zidit sub Mateiu-Basarab, de familia Năsturel-Herăscu. Acest sat a fost proprietatea veche familii Năsturel – Herăscu, care și-a lăsat toată averea statului. Aci este o grădină mare și frumoasă. Această moșie mai tîrziu a trecut în posesiunea principelui sîrbesc, Miloș; iar azi se stăpînește de D-l Anastase Stolojan.” – Lahovary 1900, p. 703.

Anastase Stolojan, licențiat în drept la Paris, a fost politician român, parlamentar și ministru de justiție în cabinetul lui Ion Brătianu, interimar în Ministerul de Interne, ministru al agriculturii, industriei, comerțului și domeniilor. S-a căsătorit cu Olga Vrăbiescu și au avut două fiice, Lia și Olga, și doi fii, Radu și Dinu. Fiica sa Lia s-a căsătorit cu Vintilă Brătianu, iar Olga s-a căsătorit cu Radu Florescu, în timp ce fiul său Radu s-a căsătorit cu Maria Filipescu, fiica lui Nicolae Filipescu.
Anastasie Stolojan s-a stins din viață în 1901, iar moșia din Herăști a rămas văduvei sale. Din 1917, după decesul Olgăi Stolojan, proprietatea a revenit moștenitorilor acestora până la naționalizarea din 1949, când au pierdut casa.

Importanța istorică și arhitecturală a Conacului Udriște Năsturel a determinat Comisia Monumentelor Istorice să intervină în restaurarea acestuia. Arhitectul Emanoil Costescu a elaborat un proiect de restaurare care prevedea refacerea turnului construit în perioada Obrenovici. Referentul Toma Socolescu a propus avizarea favorabilă a proiectului, iar pe data de 5 august 1953 a primit avizul Comitetul de Stat pentru Arhitectură și Construcții.

Emanoil Costescu a fost bursier al Școlii Române din Roma/ Accademia di Romania si arhitect în cadrul Serviciului Tehnic aferent Comisiunii Monumentelor Istorice. El a fost implicat în soarta a numeroase monumente istorice, precum: castelul Banffy din Bonțida, castelul Bran, bisericile Sfântul Gheorghe Nou și Stavropoleos din București, mănăstirea Antim din București, fosta biserică și mânăstire cisterciană din Cârța, cetatea Făgăraș, mănăstirea Snagov, Curtea Domnească din Târgoviște, mănăstirea Voroneț.

Deși proiectul de restaurare elaborat de Emanoil Costescu în anul 1953 a primit aviz favorabil, din motive necunoscute, proiectul a fost preluat un an mai târziu de referentul acestuia Toma Socolescu și de Eugenia Greceanu.

Prin acest proiect, se aduce pentru prima oară în prim plan soluția de restaurare prin care se renunță la părțile casei adăugate de Miloș Obrenovici și se revine prin restaurare la starea inițială a casei, așa cum a fost prevăzută de Udriște Năsturel.

Din cauza necesității urgente de a pune clădirea la adăpost, a fost elaborat un proiect de consolidare propus spre avizare favorabilă prin referatul din data de 30.08.1954. Partea de arhitectură a fost evaluată prin referatul elaborat de G. M. Cantacuzino în data de 03.09.1954. Acesta susține soluția de restaurare prin care se renunță la părțile casei adăugate de Miloș Obrenovici și se revine prin restaurare la starea inițială a casei, așa cum a fost prevăzută de Udriște Năsturel.

Un deceniu mai târziu, proiectul realizat între anii 1954-1955 nu fusese pus în practică. În 1964, arhitecta Olga Bâzu a coordonat și finalizat proiectul de restaurare a casei Udriște Năsturel, păstrând forma sa originală, fără adăugarea turnului din perioada Obrenovici.
Funcțiunea clădirii a fost stabilită de către Comitetul de Stat pentru Cultură și Artă, în conformitate cu care în Casa Udriște Năsturel a fost realizat un muzeu care înfățișa cultura românească în perioada feudalismului dezvoltat.

Arhitecta Olga Bâzu este una dintre personalitățile care s-au remarcat în conservarea patrimoniului cultural construit din România. Stabilită în Franța din 1974, a lucrat ca arhitect îndeplinind și funcția de adjunct al șefului de serviciu dedicat arhitecturii și patrimoniului cultural în Évry, iar mai apoi în Val-de-Marne, fiind distinsă în anul 2002 cu ordinul Chevalier de Arts et des Lettres, ca recunoaștere a meritelor sale.