Istorie
Istoria moșiei Udriște Năsturel a început acum peste 400 de ani și continuă să se scrie și în prezent.
XVII
1620
O privire asupra începuturilor
Istoria moșiei Năsturel din Herăști începe în 1620, an menționat în cartea de hotărnicie publicată de inginerul – hotarnic Spiru Haret în 1894: „În anul 7129 (de la Chr. 1620), domeniul Heresci era în stăpînirea lui Radu Năsturel Postelnicul ot Fieresci*.”
Radu Năsturel a fost tatăl fraților Udriște și Cazan, a căror soră Elina a fost soția voievodului Matei Basarab.
*Fieresci sau Fierăști este numirea veche a localității Herăști.
1641-1643
Construcția Casei de Piatră
Clădirea în formă de L, construită la inițiativa lui Udriște Năsturel împreună cu fratele său Cazan Năsturel și probabil cu sprijinul curții domnești din timpul domniei lui Matei Basarab, cuprinde două locuințe aproape identice, construite în oglindă, cu intrări separate și scări interioare, destinate utilizării de către frații Udriște și Cazan Năsturel.
Ridicată integral din piatră, clădirea poartă numele lui Udriște Năsturel – un mare cărturar, poet și traducător în Țara Românească și cel mai important sfătuitor al domnitorului Matei Basarab, cumnatul său.
1644
Construcția bisericii
La intrarea pe domeniul ce a aparținut familiei Năsturel se află biserica „Sf. Treime și Sf. Arhangheli Mihail și Gavril”.
Textul în slavonă, de pe pisania poziționată la intrarea în pronaos, menționează faptul că biserica a fost construită de Elina Basarab, cu ajutorul fraților ei Udriște și Cazan Năsturel.
1652
Elina, patroana literaturii românești
Împreună cu fratele ei Udriște, au primit o educație deosebită, cunoscând limbile latină, slavonă și, posibil, greacă. Elina a sprijinit tipărirea unor cărți importante de la acea vreme, editate și traduse de Udriște Năsturel, cum ar fi „Imitația lui Hristos” și „Penticostar Slavon”.
Prin eforturile sale, Elina a contribuit la construirea Casei de Piatră și a bisericii din Herăști. Alături de soțul ei, Matei Basarab, considerat cel mai mare ctitor bisericesc al neamului românesc, figurează și astăzi în frescele unor mânăstiri atât din țară (mânăstirea Arnota, Strehaia sau Mamu), cât și din străinătate (mânăstirea Xenofont de pe muntele Athos).
1657
Casa de piatră, prin ochii pelerinului Paul de Alep
Pelerinul și cronicarul ortodox sirian, Paul de Alep, a călătorit, alături de patriarhul Macarie prin țările ortodoxe din răsăritul și nordul Europei în căutarea ajutorului și sprijinului pentru biserica sa vrăjmășită de turci. Ajuns la Herăști, Paul de Alep descrie palatul deținut de frații Elinei:
„Clădirea are trei caturi, unul deasupra celuilalt și este atît de veselă încît îndepartează orice grijă din sufletul celor întristați”
1659
Udriște Năsturel, marele cărturar și logofăt
Marele cărturar al secolului al XVII-lea, Udriște Năsturel, traducător, poet, sfătuitor al domnitorului Matei Basarab și logofăt în timpul domniei acestuia, dar și mai apoi în timpul domnitorului Constantin Șerban, a lăsat o amprentă însemnată prin roadele muncii sale, fiind elogiat de importanți oameni de cultură ai României, din secolele trecute, dar și contemporani.
Năsturel a tradus și tipărit cărți din latină în slavonă, precum „Imitația lui Hristos” și din slavonă în română cartea „Viața sfinților Varlaam și Ioasaf”, contribuind astfel la introducerea limbii române în biserică. Scrierile lui au ajuns peste granițele Țării Românești de la acea vreme. El a scris și versuri, primele din istoria literaturii din România, care au fost tipărite.
1692
Divizarea moșiei
În ziua de 25 iunie 1692, proprietatea a fost hotărnicită și împărțită între nepotul lui Udriște, Șerban (fiul lui Radu Toma Năsturel) și fiii lui Cazan.
XVIII
1716
Șerban Năsturel Herescul, noul proprietar
Ramura familiei care se trăgea din Udriște a devenit tot mai prosperă, în timp ce descendenții lui Cazan au vândut averea. În anul 1715 noul proprietar a devenit Șerban Herescul (1659-1731), fiul lui Toma Radu Năsturel, care a cumpărat și Casa de Piatră în anul următor.
1731-1754
De la Șerban Năsturel Herescu la Constantin
De la Șerban Năsturel Herescu, moșia a revenit fiului acestuia, mare ban și paharnic, portretizat în 1870 de pictorul Nicolae Grigorescu (pictura se regăsește în Muzeul Național de Artă al României). Constantin lasă în 1754 proprietatea soției sale Smaranda și fiului lor Radu Năsturel-Herescu (1750-1804) paharnic.
XIX
1804-1830
Ultimul descendent al familiei Năsturel
Fiul lui Radu Năsturel, Constantin Năsturel Herescu (1798- 1874), a devenit ultimul descendent al familiei Năsturel care a intrat în posesia moșiei de la Herăști.
1830
Domeniul principelui sârb Miloș Obrenovici
Principele sârb Miloș Obrenovici a cumpărat moșia din Herăști pe 17 iunie 1830 de la ultimul propietar al familiei Năsturel.
Obrenovici a condus Serbia în perioadele 1815–1839 și 1858–1860, fiind considerat creatorul Serbiei moderne. Sub conducerea sa, Serbia a devenit un principat autonom în cadrul Imperiului Otoman. Acesta a stabilit relații cu domnitorii Țărilor Române și a câștigat o avere considerabilă, prin monopolizarea comerțului cu sare în regiune.
1839
Turnul lui Obrenovici
După abdicarea sa în 1839, Miloș Obrenovici s-a retras la Herăști unde a mărit moșia prin achiziționarea altor proprietăți și a întreprins „vaste lucrări de reparații și modificări la casă și biserică. Zidurile de piatră ale casei au fost reparate, iar peste etaj s-a construit un turn de cărămidă cu două etaje, de unde se zice că arnăuții de gardă observau împrejurimile… . Se adaugă de asemenea un corp lateral cu parter și etaj, construit tot din cărămidă.” –Greceanu Radu, Casa de Piatră din Herăști-istoric, 1958, pp. 126-127.
1876
Moștenitorul Mihály IV Nicolić de Rudna
Moșia Herăști a revenit principelui Mihajlo Obrenovic în 1860, după moartea lui Miloș Obrenovici. Ulterior, a fost transmisă prin moștenire unui nepot al surorii sale Elisabeta (căsătorită cu János VII de Rudna), baronul Mihály IV Nicolić de Rudna. În perioada sa, a fost elaborat planul pentru reședința nobiliară propriu-zisă (1876).
1881
Anastase Stolojan, noul proprietar
În data de 17 iunie 1881, baronul Mihály IV Nicolić de Rudna a vândut proprietatea lui Anastase Stolojan.
Acesta și-a mărit considerabil averea, deținând în anul 1900, 3.174 de hectare de teren. În Herăști „are un castel zidit sub Mateiu-Basarab, de familia Năsturel-Herăscu. Acest sat a fost proprietatea veche familii Năsturel– Herăscu, care și-a lăsat toată averea statului. Aci este o grădină mare și frumoasă. Această moșie mai tîrziu a trecut în posesiunea principelui sîrbesc, Miloș; iar azi se stăpînește de D-l Anastase Stolojan.” – Lahovary 1900, p. 703.
1881-1901
Casa Stolojan
În perioada Stolojan, prin etajarea unei clădiri existente în planurile moșiei din 1876, a fost construită ceea ce numim astăzi Casa Stolojan – un monument istoric încadrat în grupa B.
Parterul casei a fost construit, probabil, încă din perioada Obrenovici, pe soclul casei menționându-se anul 1833.
XX
1931
Incendiul
În 1931, un incendiu a afectat Casa de Piatră, distrugând șarpanta, planșeele de lemn și tâmplăria. Evenimentul a avut o puternică rezonanță în presa vremii, unde se anunța optimist că se va începe procesul de restaurare a „Castelului”.
1949
Naționalizarea
Totuși, clădirea nu a fost restaurată de moștenitorii familiei Stolojan, probabil aceștia fiind afectați de procedurile reformei agrare. Lăsată să fie expusă intemperiilor, clădirea a fost puternic afectată. După instalarea regimului comunist, aceasta a fost naționalizată în 1949, iar o bună parte din zidăria etajului ar fi fost utilizată pentru fundația unei construcții a Gospodăriei Colective.
1953
Amprenta lui Emanoil T. Costescu
Importanța istorică și arhitecturală a Conacului Udriște Năsturel a determinat Comisia Monumentelor Istorice să intervină în restaurarea acestuia. Arhitectul Emanoil Costescu a elaborat un proiect de restaurare care prevedea refacerea turnului construit în perioada Obrenovici. Referentul Toma Socolescu a propus avizarea favorabilă a proiectului, iar pe data de 5 august 1953 a primit avizul Comitetul de Stat pentru Arhitectură și Construcții.
1954
Proiectul, preluat de Toma Socolescu și Eugenia Greceanu
Deși proiectul de restaurare elaborat de Emanoil Costescu în anul 1953 a primit aviz favorabil, din motive necunoscute, proiectul a fost preluat un an mai târziu de referentul acestuia Toma Socolescu și de Eugenia Greceanu.
Prin acest proiect, se aduce pentru prima oară în prim plan soluția de restaurare prin care se renunță la părțile casei adăugate de Miloș Obrenovi și se revine prin restaurare la starea inițială a casei, așa cum a fost prevăzută de Udriște Năsturel.
1964-1971
Restaurarea finalizată de Olga Bâzu
Un deceniu mai târziu, proiectul realizat între anii 1954-1955 nu fusese pus în practică. În 1964, arhitecta Olga Bâzu a coordonat și finalizat proiectul de restaurare a casei Udriște Năsturel, păstrând forma sa originală, fără adăugarea turnului din perioada Obrenovici.
Funcțiunea clădirii a fost stabilită de către Comitetul de Stat pentru Cultură și Artă, în conformitate cu care în Casa Udriște Năsturel a fost realizat un muzeu care înfățișa cultura românească în perioada feudalismului dezvoltat.
1972
Muzeul
Casa de piatră a intrat în administrarea Muzeului de Artă Populară (predecesorul Muzeului Național al Țăranului Român) care a găzduit la Herăști Muzeul Lemnului și Feroneriei, iar mai apoi, expoziții de artă tradițională, până la retrocedarea domeniului de către moștenitorii familiei Stolojan.
XXI
2013
Retrocedarea
După un proces care s-a întins pe mai mulți ani, moștenitorii familiei Stolojan au obținut retrocedarea unei părți din proprietatea care a aparținut lui Anastase Stolojan.
2020
Un nou început
Domeniul Năsturel din Herăști, pus la vânzare de către moștenitorii familiei Stolojan, a fost cumpărat și se află acum la începutul unei noi perioade de conservare, întreținere, restaurare și punere în valoare.
Conacul Udriște Năsturel poate fi vizitat în zilele de weekend, intrarea fiind gratuită.
1644 – Construcția bisericii
La intrarea pe domeniul ce a aparținut familiei Năsturel se află Biserica „Sf. Treime și Sf. Arhangheli Mihail și Gavril”.
Textul în slavonă, de pe pisania poziționată la intrarea în pronaos, menționează faptul că biserica a fost construită de Elina Basarab, cu ajutorul fraților ei Udriște și Cazan Năsturel.
“Acest sfânt şi dumnezeiesc lăcaş den însuşi temelia lui a fost clădit şi înălţat cu ajutorul lui Dumnezeu şi prin stăruirea şi porunca luminăţiei sale cinstitoare principesa Elina, cu harul lui Dumnezeu stăpână şi voevodeasă a Ţării Ugro-Vlahiei, soţia preacinstitului şi autocrat Io Matei Basarab, cu truda şi ajutorul în parte a celor doi buni fraţi ai săi, Cazan Năsturel şi Orest Năsturel… în anul de la zidirea lumii 7152 şi de la mântuirea lumii 1644…” , este textul aflat pe pisania poziționată deasupra intrării în pronaos.
1652 – Elina, patroana literaturii românești
Împreună cu fratele ei Udriște, au primit o educație deosebită, cunoscând limbile latină, slavonă și greacă. Elina a sprijinit tipărirea unor cărți importante de la acea vreme, editate și traduse de Udriște Năsturel, cum ar fi „Imitația lui Hristos” și „Penticostar Slavon”.
Prin eforturile sale, Elina a contribuit la construirea Casei de Piatră și a bisericii din Herăști. Alături de soțul ei, Matei Basarab, considerat cel mai mare ctitor bisericesc al neamului românesc, figurează și astăzi în frescele unor mânăstiri atât din țară (mânăstirea Arnota, Strehaia sau Mamu), cât și din străinătate (mânăstirea Xenofont de pe muntele Athos).
Elina s-a născut în 1598 și la vârsta de doar 14 ani s-a căsătorit cu cel ce avea sa devină domnitor al Țării Românești, Matei Basarab.
Nicolae Iorga a numit-o patroana literaturii românești, menționând și faptul că Elina era o „femeie îndrăzneață, ea purta de grijă țării, în 1633”, în perioada în care soțul ei cerea sprijin de la Constantinopol.
Elina s-a stins din viață în anul 1652 și a fost înmormântată în biserica domnească din Târgoviște. Pe piatra ei de mormânt, care încă poate fi găsită în biserica menționată, soțul ei Matei Basarab a făcut să i se scrie „au trăit împreună de două ori câte 20 de ani”.
1657 – Casa de piatră, prin ochii pelerinului sirian Paul de Alep
Pelerinul și cronicarul ortodox sirian, Paul de Alep, a călătorit, alături de patriarhul Macarie prin țările ortodoxe din răsăritul și nordul Europei în căutarea ajutorului și sprijinului pentru biserica sa vrăjmășită de turci. Ajuns la Herăști, Paul de Alep descrie palatul deținut de frații Elinei:
„Clădirea are trei caturi, unul deasupra celuilalt și este atît de veselă încît îndepartează orice grijă din sufletul celor întristați”
„În dimineața următoare am plecat și, trecînd rîul într-o barcă, am ajuns înainte de amiază într-un sat numit Fierăști unde se află conacurile și palatele fraților doamnei lui Matei voievod. Cînd s-a început clădirea se spunea că nu se mai află în lume palat asemănător, afara numai poate în țara frincilor, căci (aceștia) au adus meșteri arhitecți din țara ungurească și piatră din țara turcească și au început să o clădească pe din-lăuntru și pe dinafară cu piatră fătuită. Pînă și bolțile și pivnițele de dedesubt, gangurile ș.a. erau toate din piatră, lucrate cu îngrijire și clădite cu atîta trăinicie încît stîrnea admirația privitorului”, mai notează el. – Călători străini despre țările Române, Editura Științifică și Enciclopedică București 1976, pag. 232.
1659 – Udriște Năsturel, marele cărturar și logofăt
Marele cărturar al secolului al XVII-lea, Udriște Năsturel, traducator, poet, sfătuitor al domnitorului Matei Basarab și logofăt în timpul domniei acestuia, dar și mai apoi în timpul domnitorului Constantin Șerban, a lăsat o amprentă însemnată prin roadele muncii sale, fiind elogiat de importanți oameni de cultură ai României, din secolele trecute, dar și contemporani.
Năsturel a tradus și tipărit cărți din latină în slavonă, precum „Imitația lui Hristos”, și din slavonă în română cartea „Viața sfinților Varlaam și Ioasaf”, contribuind astfel la introducerea limbii române în biserică. Scrierile lui au ajuns peste granițele Țării Românești de la acea vreme. El a scris și versuri, primele din istoria literaturii din România, care au fost tipărite.
Udriște Năsturel s-a născut, potrivit datelor existente, în anul 1596. La fel ca și sora lui Elina, a primit o educație aleasă, chiar el menționând faptul că a învățat limba latină cu un profesor particular. Pe lângă aceasta, el cunoștea și slavona și greaca. Avea o bibliotecă impresionantă, apreciată de mitropolitul Moldovei, Sfântul Ierarh Varlaam (sau Varlaam Moțoc), pe care a înțesat-o cu cărți adunate în timpul călătoriilor sale diplomatice în Viena, Transilvania și Belgrad.
El este considerat de Dan Horia Mazilu „adevăratul ideolog al epocii lui Matei Basarab, primul semănător conștient de cultură din Țările Române” în cartea ce îi poartă numele (Dan Horia Mazilu, Udriște Năsturel, Editura Minerva, București, 1974, p.42).
În viața sa personală, Năsturel s-a căsătorit de două ori. Prima sa soție, Maria, s-a stins din viață la doar două săptămâni după nașterea fiului lor Matei, care a fost înfiat de mătușa sa Elina. A doua sa soție, Despina, i-a dat naștere altui fiu, Radu Toma, și unei fiice, Marica. Copiii acestuia au beneficiat, de asemenea, de o educație aleasă, Matei fiind cunoscut pentru poeziile sale, iar Radu Toma pentru înființarea unei școli în Câmpulung.
Anul în care s-a stins din viață Udriște Năsturel nu este atestat cu precizie, dar ultima atestare documentară a acestuia datează din luna mai 1659. Retrăgându-se la acel moment și din viața publică, s-a stins probabil după scurtă vreme
1804-1830 – Ultimul descendent al familiei Năsturel
Fiul lui Radu Năsturel, Constantin Năsturel Herescu (1798- 1874), a devenit ultimul descendent al familiei Năsturel care a intrat în posesia moșiei de la Herăști.
Constantin Năsturel Herescu a fost un general român și filantrop cunoscut pentru donația făcută Societății Academice Române în 1873, care a permis constituirea Fondului „Năsturel-Herescu”. Din acest fond, Academia Română a creat premiile Năsturel-Herescu. În semn de apreciere, Constantin Năsturel-Herescu a fost ales membru donator al Societății Academice Române.
1881 – Anastase Stolojan, noul proprietar
Pe data de 17 iunie 1881, baronul Mihály IV Nicolić de Rudna a vândut proprietatea lui Anastase Stolojan.
Acesta și-a mărit considerabil averea, deținând în anul 1900, 3.174 de hectare de teren. În Herăști „are un castel zidit sub Mateiu-Basarab, de familia Năsturel-Herăscu. Acest sat a fost proprietatea veche familii Năsturel – Herăscu, care și-a lăsat toată averea statului. Aci este o grădină mare și frumoasă. Această moșie mai tîrziu a trecut în posesiunea principelui sîrbesc, Miloș; iar azi se stăpînește de D-l Anastase Stolojan.” – Lahovary 1900, p. 703.
Anastase Stolojan, licențiat în drept la Paris, a fost politician român, parlamentar și ministru de justiție în cabinetul lui Ion Brătianu, interimar în Ministerul de Interne, ministru al agriculturii, industriei, comerțului și domeniilor. S-a căsătorit cu Olga Vrăbiescu și au avut două fiice, Lia și Olga, și doi fii, Radu și Dinu. Fiica sa Lia s-a căsătorit cu Vintilă Brătianu, iar Olga s-a căsătorit cu Radu Florescu, în timp ce fiul său Radu s-a căsătorit cu Maria Filipescu, fiica lui Nicolae Filipescu.
Anastasie Stolojan s-a stins din viață în 1901, iar moșia din Herăști a rămas văduvei sale. Din 1917, după decesul Olgăi Stolojan, proprietatea a revenit moștenitorilor acestora până la naționalizarea din 1949, când au pierdut casa.
1953 – Amprenta lui Emanoil T.Costescu
Importanța istorică și arhitecturală a Conacului Udriște Năsturel a determinat Comisia Monumentelor Istorice să intervină în restaurarea acestuia. Arhitectul Emanoil Costescu a elaborat un proiect de restaurare care prevedea refacerea turnului construit în perioada Obrenovici. Referentul Toma Socolescu a propus avizarea favorabilă a proiectului, iar pe data de 5 august 1953 a primit avizul Comitetul de Stat pentru Arhitectură și Construcții.
Emanoil Costescu a fost bursier al Școlii Române din Roma/ Accademia di Romania si arhitect în cadrul Serviciului Tehnic aferent Comisiunii Monumentelor Istorice. El a fost implicat în soarta a numeroase monumente istorice, precum: castelul Banffy din Bonțida, castelul Bran, bisericile Sfântul Gheorghe Nou și Stavropoleos din București, mănăstirea Antim din București, fosta biserică și mânăstire cisterciană din Cârța, cetatea Făgăraș, mănăstirea Snagov, Curtea Domnească din Târgoviște, mănăstirea Voroneț.
1954 – Proiectul, preluat de Toma Socolescu și Eugenia Greceanu
Deși proiectul de restaurare elaborat de Emanoil Costescu în anul 1953 a primit aviz favorabil, din motive necunoscute, proiectul a fost preluat un an mai târziu de referentul acestuia Toma Socolescu și de Eugenia Greceanu.
Prin acest proiect, se aduce pentru prima oară în prim plan soluția de restaurare prin care se renunță la părțile casei adăugate de Miloș Obrenovici și se revine prin restaurare la starea inițială a casei, așa cum a fost prevăzută de Udriște Năsturel.
Din cauza necesității urgente de a pune clădirea la adăpost, a fost elaborat un proiect de consolidare propus spre avizare favorabilă prin referatul din data de 30.08.1954. Partea de arhitectură a fost evaluată prin referatul elaborat de G. M. Cantacuzino în data de 03.09.1954. Acesta susține soluția de restaurare prin care se renunță la părțile casei adăugate de Miloș Obrenovici și se revine prin restaurare la starea inițială a casei, așa cum a fost prevăzută de Udriște Năsturel.
1964-1971 – Restaurarea finalizată de Olga Bâzu
Un deceniu mai târziu, proiectul realizat între anii 1954-1955 nu fusese pus în practică. În 1964, arhitecta Olga Bâzu a coordonat și finalizat proiectul de restaurare a casei Udriște Năsturel, păstrând forma sa originală, fără adăugarea turnului din perioada Obrenovici.
Funcțiunea clădirii a fost stabilită de către Comitetul de Stat pentru Cultură și Artă, în conformitate cu care în Casa Udriște Năsturel a fost realizat un muzeu care înfățișa cultura românească în perioada feudalismului dezvoltat.
Arhitecta Olga Bâzu este una dintre personalitățile care s-au remarcat în conservarea patrimoniului cultural construit din România. Stabilită în Franța din 1974, a lucrat ca arhitect îndeplinind și funcția de adjunct al șefului de serviciu dedicat arhitecturii și patrimoniului cultural în Évry, iar mai apoi în Val-de-Marne, fiind distinsă în anul 2002 cu ordinul Chevalier de Arts et des Lettres, ca recunoaștere a meritelor sale.
Conacul Udriște Năsturel
Str. Miloș Obrenovici nr. 32
Herăști, jud. Giurgiu
PROGRAM DE VIZITARE:
Sâmbătă-Duminică
10:00 – 16:00
contact@conaculudristenasturel.ro